Manual de Utilizare pentru Utilizatori Finali și Administratori de Sistem
Metrici Payment Terminal este un automat self-service care permite șoferilor să plătească parcarea fără asistență din partea personalului. Șoferul își identifică sesiunea de parcare — fie tastând numărul de înmatriculare pe touchscreen, fie scanând un cod QR de sesiune cu scanner-ul QR integrat — dispozitivul calculează suma datorată prin API-ul Metrici, iar șoferul finalizează plata de pe propriul telefon scanând un al doilea cod QR afișat pe ecran. Plata este procesată de Stripe, așadar automatul nu conține cititor de card, fantă pentru bani sau alt hardware de plată pe dispozitiv.
Terminalul comunică cu aplicația web Metrici (cloud sau on-premise) prin două credențiale unice: o Cheie Locație (Location Key) care identifică parcarea și un API Key care autorizează terminalul să comunice cu serverul. Odată configurat, dispozitivul funcționează complet autonom și are nevoie de un singur cablu Ethernet pentru date și alimentare.
Caracteristici principale:
| Specificație | Detalii |
|---|---|
| Descriere | Automat de plată parcare neasistat cu scanner QR integrat |
| Afișaj | Touchscreen capacitiv 1920 × 1200 (16:10) |
| Intrare | Touchscreen + scanner QR / cod de bare integrat |
| Plată | Checkout Stripe de pe telefonul utilizatorului (Card, Apple Pay, Google Pay, Link, Klarna) |
| Hardware de plată pe dispozitiv | Niciunul — fără cititor de card, fără fantă pentru bani |
| Conectivitate | 1 port Ethernet (RJ45, compatibil Cat6A) |
| Alimentare | PoE+ (IEEE 802.3at), 48 V DC prin Ethernet, ≤ 25.5 W |
| Dimensiuni față | 302 mm × 292 mm × 150 mm adâncime |
| Limbi | Engleză, Română, Bulgară, Maghiară, Poloneză, Sârbă, Ucraineană, Turcă, Croată, Franceză, Italiană, Spaniolă, Portugheză, Germană, Olandeză |
| Compatibilitate software | Aplicația Web Metrici cu licență Parking Module |
| Interfață | Touchscreen pentru utilizatorii finali, panou de configurare admin pentru instalatori |
| Greutate | 3.5 KG |
Metrici Payment Terminal este alimentat prin PoE+ (Power over Ethernet Plus). Conectați un singur cablu Ethernet de la un switch sau injector PoE+ la portul Ethernet al dispozitivului. Acest cablu asigură atât conectivitatea de rețea, cât și alimentarea electrică.
După pornire, terminalul afișează ecranul de selecție a limbii în 30 de secunde. Înainte ca terminalul să poată fi folosit, un instalator trebuie să acceseze meniul de administrator pentru a configura Setările Aplicației (Cheie Locație, URL API, API Key) și pentru a verifica Setările de Rețea.
Adresa de IP implicită care poate accesa meniul Admin de la distanță este:
http://192.168.100.102
Există două moduri de a ajunge la meniul de administrator — direct pe touchscreen sau dintr-un browser de pe aceeași rețea. Ambele rute duc la aceeași pagină de autentificare și folosesc aceeași parolă implicită "metriciadmin" — vezi Fig.2 Autentificare Admin.
Pentru a accesa pagina de Admin apăsați centrul superior al ecranului de 8 ori la rând (în jurul logo-ului din meniul de selecție a limbii) — vezi Fig.9 Selecție Limbă (1). Gestul este ascuns intenționat, pentru ca publicul să nu poată accesa accidental ecranele de configurare. După a opta atingere se deschide pagina de autentificare.
Deschideți un browser pe orice calculator sau telefon conectat la aceeași rețea locală cu terminalul și
navigați la adresa IP implicită, care este:
http://192.168.100.102. Vă trimite pe o pagina de autentificare. Dacă pagina nu se încarcă, IP-ul
dispozitivului a fost probabil schimbat în timpul instalării. Pentru a găsi valoarea curentă, mergeți la
terminal, intrați în meniul de administrator prin gestul de 8 atingeri și deschideți tab-ul Setări Rețea —
IP-ul activ este afișat în banda read-only de sus.
metriciadmin) imediat după prima autentificare — vezi Setări
Admin.
Odată autentificat, operatorul ajunge pe panoul Configurare. Acesta are trei tab-uri: Setări Admin, Setări Aplicație și Setări Rețea. După modificări, apăsați butonul verde Salvează pentru a aplica noile setări. Apăsați butonul roșu Ieșire pentru a reveni la meniul de selectare a limbii.
Tab-ul Setări Admin conține opțiunile legate de securitate — vezi Fig.3 Setări Admin.
| Câmp | Descriere |
|---|---|
| Parolă nouă de admin | Introduceți o parolă nouă pentru a o înlocui pe cea curentă. Lăsați gol pentru a păstra parola existentă. |
| Întârziere repornire (secunde) | Cât timp așteaptă terminalul pe un ecran inactiv înainte de a reveni automat la selecția limbii. Scopul este recuperarea după sesiuni abandonate — dacă un utilizator începe o plată și apoi o abandonează, automatul se curăță singur după această întârziere, astfel încât următorul șofer să vadă un ecran proaspăt de bun venit. Valoarea implicită este 60 de secunde. |
Tab-ul Setări Aplicație este locul unde terminalul este asociat cu o locație de parcare specifică pe serverul Metrici — vezi Fig.4 Setări Aplicație.
| Câmp | Descriere |
|---|---|
| Cheie locație | Conectează Locația creată in aplicația web cu acest dispozitiv de plată. Copiați-l din pagina Parking Settings a aplicației web — vezi API Key și Cheie Locație. Exemplu: 2792d92f10111fa0f8b608f3b1e57d63 |
| URL API | URL-ul de bază al API-ului serverului Metrici. Terminalul apelează acest URL atunci când are nevoie să afle o sumă, să creeze un checkout Stripe și să verifice o plată. Înlocuiți-l cu adresa sau IP-ul propriului dvs. server Metrici. Exemplu: https://devn.metrici.ro/api_v2/lpr/parking |
| API Key | Această cheie autentifică terminalul de plată cu serverul Metrici. Aceeași cheie se folosește pe toate dispozitivele Metrici conectate la același server. Cheia se găsește în aplicația web in meniul Application settings din Global settings. |
Tab-ul Setări Rețea configurează modul în care dispozitivul se conectează la rețeaua locală — vezi Fig.5 Setări Rețea.
Banda de sus este un rezumat read-only al interfeței active: numele (întotdeauna eth0), IP-ul
și masca curente, gateway-ul implicit, serverul DNS și adresa MAC. Jumătatea de jos permite instalatorului
să modifice aceste valori. Setările trebuie să corespundă rețelei locale de la locația parcării.
| Câmp | Descriere |
|---|---|
| Mod | IP Static (recomandat) vă permite să atribuiți manual IP, Mască, Gateway și DNS. DHCP permite router-ului să atribuie automat adresa. |
| Adresă IP | Adresa unică a dispozitivului pe rețeaua locală. Nu trebuie să se ciocnească cu vreun alt dispozitiv din aceeași subrețea. ex. 192.168.100.102. |
| Masca de rețea | Definește intervalul rețelei locale. Cu 255.255.255.0, dispozitivul poate ajunge direct la orice adresă între 192.168.100.1 și 192.168.100.254. |
| Gateway | Adresa IP a router-ului. Terminalul folosește această adresă pentru a ajunge la internet — specific API-ul Metrici și Stripe. ex. 192.168.100.1. |
| Servere DNS | Listă separată prin virgulă de servere DNS. De obicei, aceeași adresă cu gateway-ul. Fără DNS funcțional, terminalul nu poate găsi Metrici sau Stripe după nume. |
După editarea câmpurilor, apăsați Aplică setările de rețea. Dispozitivul reconfigurează interfața și noile valori devin active aproape imediat.
Terminalul de plată funcționează împreună cu Parking Module din Aplicația Web Metrici. Următoarele elemente trebuie configurate pe partea de server pentru ca terminalul să funcționeze corect:
Înainte ca terminalul să poată fi folosit, trebuie configurată locația de parcare. În aplicația web, după ce creați locația, mergeți la Parking for LPR → Settings dați click pe locație și asigurați-vă că elementele de mai jos sunt configurate.
Setările Aplicației de pe terminal (secțiunea 3.2) au nevoie de două valori care provin din aplicația web: API Key-ul global și Cheie Locație(Location Key).
API Key-ul este la nivel de server, nu per locație. Se găsește în meniul Global settings → Application settings din aplicația web — vezi Fig.6 Server API Key.
Asigurați-vă că setarea Use API key este activată (bifă verde). Câmpul API key afișează valoarea curentă; butonul roșu Renew api key creeaza o cheie nouă aleatorie.
Aveți acces la Location Key și la Cloud API URL doar dacă ați achiziționat soluția Metrici Cloud pentru plăți online.
Cheia se află la baza tabelului Parking Settings al locației — vezi Fig.7 Cheie Locație. Deschideți locația de parcare în aplicația web și derulați până la rândul Location Key. La fel pentru Cloud API URL.
Copiați șirul hex complet (32 de caractere) și lipiți-l în câmpul Setări Aplicație → Cheie locație al terminalului.
Fiecare Payment Terminal trebuie asociat cu o Cash Register (casă de marcat) în Interfața Web Metrici. Casa de marcat definește ce apare pe bon și cât timp rămân bonurile valabile — vezi Fig.8 Case de Marcat și Tarife.
Pentru a crea o casă de marcat, mergeți la Parking Module în Interfața Web și apăsați Add new cash register. Completați următoarele:
Cloud).0 înseamnă că perioada de grație este controlată în schimb de Grace minutes
after payment de la nivelul locației.Tarifele de parcare sunt configurate în Interfața Web Metrici, sub Parking Module — vezi din nou Fig.8 Case de Marcat și Tarife. Puteți defini oricâte reguli de tarifare sunt necesare:
| Tip tarif | Descriere |
|---|---|
| Orar | Taxează suma setată pentru fiecare oră de staționare. |
| Jumătate de oră | Taxează suma setată pentru fiecare jumătate de oră de staționare. |
| O singură dată | O taxă fixă, indiferent de cât timp staționează vehiculul. |
Fiecare tarif poate fi atribuit unui orar specific (timetable), permițând o tarifare diferențiată pentru zile de lucru vs. weekend, zi vs. noapte sau orice altă structură bazată pe timp.
Această secțiune descrie ceea ce vede și face un șofer atunci când se apropie de terminal pentru a plăti parcarea. Întregul flux este o succesiune ghidată de pagini full-screen pe touchscreen, conceput astfel încât oricine să poată finaliza plata în mai puțin de un minut.
Primul ecran afișat șoferului este meniul de selecție a limbii — vezi Fig.9 Selecție Limbă. Terminalul de plată suportă 15 limbi. Limba activă curent este evidențiată cu un chenar alb.
După ce limba este aleasă, apare notificarea de consimțământ GDPR — vezi Fig.10 Consimțământ GDPR. Pentru că terminalul prelucrează date personale (numărul de înmatriculare, opțional telefon și email pentru factură și detaliile de plată prin Stripe), utilizatorul trebuie să accepte această notificare înainte de a continua.
În continuare, utilizatorul își identifică sesiunea de parcare. Există două moduri de a face acest lucru — vezi Fig.11 Introducere Număr / Cod.
| Metodă | Cum | Când să folosiți |
|---|---|---|
| Tastați numărul | Folosiți tastatura QWERTY + numerică de pe ecran. Câmpul acceptă un număr de înmatriculare în
formatul AB1234. Tasta × golește câmpul; tasta ⌫ șterge un caracter. |
Opțiunea standard — funcționează la fiecare locație de parcare Metrici. |
| Scanare cod QR | Apăsați butonul albastru Scanare cod QR și prezentați codul QR scanner-ului integrat. Acest mod funcționeaza doar atunci când parcarea este echipata la intrare cu Metrici Access Terminal. Acest dispozitiv emite un cod QR și un cod de sesiune (#XXXXX) pe care șoferul îl poate folosi aici. | Doar la parcările care au instalat un Metrici Access Terminal. |
Odată ce numărul sau codul este introdus, utilizatorul apasă pe butonul Confirmați numărul de înmatriculare sau codul. Terminalul trimite valoarea către serverul Metrici, care caută vehiculul în baza de date a parcării și returnează tariful calculat. Butonul Anulează revine la ecranul de selectare limbă.
După ce serverul răspunde, terminalul afișează suma datorată — vezi Fig.12 Sumă de Plată.
Ecranul afișează trei informații:
5.00 RON).Șoferul are următoarele opțiuni:
Legislația din România și UE permite utilizatorului să solicite o factură fiscală. Înainte de a afișa QR-ul de plată, terminalul întreabă "Doriți o factură?" — vezi Fig.13 Întrebare Factură.
Apăsarea pe butonul Nu sare peste formular și trece direct la pagina de plată. Apăsarea pe Da deschide formularul de Detalii Factură — vezi Fig.14 Detalii Factură unde se pot introduce datele necesare emiterii facturii.
| Câmp | Obligatoriu | Folosit pentru |
|---|---|---|
| CNP / CIF | Da | Identificatorul fiscal al persoanei sau companiei pentru care se emite factura (B2C — CNP, sau B2B — CIF). |
| Telefon | Opțional | Pentru trimiterea link-ului de factură prin SMS. |
| Opțional | Pentru trimiterea PDF-ului facturii prin email. |
După completarea formularului, apăsați Trimite. Butonul Înapoi revine la întrebarea despre factură; Butonul Anulează abandonează sesiunea.
Pentru a finaliza plata utilizatorul trebuie sa scaneze codul QR cu telefonul — vezi Fig.15 Plată Necesară.
Utilizatorul deschide orice scanner QR (majoritatea telefoanelor fac asta direct din aplicația camerei) și îl îndreaptă spre codul QR. Telefonul deschide checkout-ul găzduit de Stripe într-un browser mobil — vezi Fig.16 Checkout Stripe.
Plata se poate face folosind orice metodă oferită de Stripe — de obicei Card, Apple Pay, Google Pay, Link sau Klarna, în funcție de țară și dispozitiv. Ecranul terminalului afișează badge-ul Se așteaptă plata... și interoghează serverul în fundal până când tranzacția este confirmată.
De îndată ce Stripe confirmă plata, atât terminalul cât și telefonul utilizatorului se actualizează. Pe terminal apare un ecran de confirmare — vezi Fig.17 Plată Reușită.
Terminalul afișează numărul, suma încasată și un mesaj de perioadă de grație în portocaliu ("Puteți părăsi parcarea fără plată adițională până la ora: HH:MM"). Durata perioadei de grație este setată de operatorul parcării în aplicația web (Grace minutes after payment) — vezi Configurare Modul Parcare. Butonul Plată nouă resetează automatul pentru următorul șofer; ecranul revine de asemenea automat la selectorul de limbă după întârzierea de repornire.
Pe telefonul utilizatorului, bonul arată ca în Fig.18 Bon pe Telefon.
Bonul mobil conține locația, data și ora plății, suma, codul de sesiune, codul de plată și un cod QR pe care utilizatorul îl poate prezenta la bariera de ieșire. Butonul Salvează tichetul salvează bonul pe telefon pentru consultare ulterioară.
192.168.100.1).